Festivalul Mărţişorului 2013

Această prezentare necesită JavaScript.

Zilele trecute am primit fotografiile de la Festivalul Mărţişorului de la Căminul Cultural Urziceanca trimise de către Marian şi de doamna directoare Nicoleta Sandu, organizatorii acestuia.

Copii au recitat, au primit diplome pentru mărţişoare şi au dansat în final. Primele două perechi de dansatori vor fi premiate cu o excursie în jurul Bucureştiului, vă rog să le votaţi!

Publicat în Uncategorized | 18 comentarii

Ziua ghioceilor la Urziceanca în Parcul Codrii Vlăsiei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Ieri, în data de 9 martie am participat la sărbătoarea ghioceilor la Urziceanca, în Parcul Codrii Vlăsiei. Am avut invitaţi pe dansatorii de la Căminul cultural Urziceanca, oaspeţi din Bucureşti şi din Pucioasa şi copii de la şcoala din Urziceanca.

A fost o zi senină şi călduroasă care ne-a îndemnat la plimbare şi la culesul ghioceilor şi viorelelor. Şi pentru că a fost foarte cald şi frumos am organizat şi concursuri sportive: alergări, sărituri în lungime şi înălţime şi aruncarea suliţei.

Vă rog pe voi participanţii să votaţi pe cel mai sportiv dintre cei care au fost la concursuri, fie fată sau băiat pentru că vreau să-i dăm un premiu special-un bilet la un concurs sportiv din Bucureşti pentru care vom plăti şi transportul! Spor la votat! Puteţi face acest lucru comentând acest articol la fel cum aţi făcut şi la concursul de dans.

În final o parte dintre noi am vizitat şi Căsuţă pădurii, un loc tocmai bun de petrecut! Un loc cu …indieni şi apă proaspătă de băut!

Las fotografiile să vorbească mai mult şi vă mulţumesc pentru participare tuturor! Să ne vedem cu bine la următoarele activităţi organizate de Căminul cultural Urziceanca! 

Publicat în Excursie | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Invitaţie de Ziua Mărţişorului la Căminul cultural Urziceanca-1 martie ora 17:00

Maturica de CretuVă aştept ca bucuria lui 1 martie o să împărtăşim cu toţi la Căminul cultural din Urziceanca începând cu ora 17:00. Participarea şcolilor din Creţu-Urziceanca şi Vizureşti şi a formaţiei de dansuri de la Căminul cultural Urziceanca va crea o atmosferă de sărbătoare pentru cei care ni se vor alătura.

Copiii din Creţu, Urziceanca şi Vizureşti vor veni cu mărţişoare pregătite cu drag în zilele premergătoare sărbătorii şi vă invit să le admirăm şi să le cumpărăm pentru a le dărui celor dragi nouă!

Vom avea şi mărţişoare realizate din pănuşi, modele pe care le-am văzut şi la lansarea centurii cicloturistice a Bucureştiului de la Casa Mică de acum două săptămâni. O frumuseţe!

Iar cum nici o serbare nu se poate încheia fără dansuri, Vasile cu echipa lui ne va bucura şi de data aceasta. Îl aşteptăm cu jocuri din ce în ce mai frumoase şi vom premia din nou dansatorii cei mai apreciaţi de public. Iar de data aceasta vom premia două perechi de dansatori cu o excursie de o zi în jurul Bucureştiului. Succes!

Publicat în Serbare | 2 comentarii

Concertul din Bucureşti pentru premianţii de la dansuri!

Această prezentare necesită JavaScript.

Premianţii-Andreea şi Alexandru- de la dansurile din 24 ianuarie de la Căminul cultural Urziceanca- au ajuns şi la multaşteptatul concert din Bucureşti de la Sala Radio.

A fost un potpuriu muzical cu solişti ca Grigorie Leşe, Mircea Vintilă, Mihaela Mihai, toţi cântând pentru aniversarea lui Doru Stănculescu, un cantautor ce a aniversat 42 de ani de activitate.

Horaţiu Mălăele şi Radu Gheorghe au întregit seara cu glumele lor (unele cam nesărate…), a fost un eveniment care a ţinut aproape 3 ore! Sper că nu a fost prea târziu pentru părinţii dansatorilor care nu mai apăreau acasă!

Ce e frumos cu această echipă câştigatoare este faptul că unul este din Creţu-Andreea iar celălalt din Urziceanca-Alexandru. Înfrăţirea dintre satele Ciocăneştiului continuă!

Aştept comentariile dansatorilor să vedem şi părerea lor!

Publicat în Serbare | Etichetat , , | 2 comentarii

Ei sunt premianţii dansatori de la ziua Unirii!

Această prezentare necesită JavaScript.

Felicitări tuturor celor care aţi participat la dansurile ce au avut loc de Ziua Unirii şi în primul rând lui Vasile şi Nicoletei pentru că i-aţi învăţat pe copii dansurile tradiţionale. Ţineţi-o tot aşa şi cred că în vară ne putem prezenta la festivaluri de folclor din judeţ sau chiar pe plan naţional!

Mi-au plăcut toţi dansatorii fără excepţie şi îmi doresc să mai atragem câţiva băieţi ca să avem perechi complete.

Mulţumesc tuturor care aţi votat, au fost peste 120 de comentarii de la cei care aţi susţinut diferite perechi. Vă aştept şi în continuare să îi încurajaţi cu comentariile voastre pe toţi care fac ceva în comunitatea din Ciocăneşti!

Şi pentru că am anunţat doar un singur premiu acesta revine perechii numărul 4, Andreea şi Alexandru.

Perechea 4

Au fost aproape de premiul cel mare şi perechile numărul 1 (Elena şi Daniel) şi numărul 5 (Cătălina şi Marina).

Premiul constă în participarea la concertul de la Sala Radio din 7 februarie , ora 19:00, concert la care participă unii dintre cei mai cunoscuţi artişti români. Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Radu Gheorghe, Grigore Leşe, Horaţiu Mălăele promit un spectacol de zile mari! Vom asigura şi transportul aşa cum am promis!

Felicitări Andreea şi Alexandru! Şi aştept aici şi comentariile susţinătorilor voştri!

Publicat în Concurs | Etichetat , , , , | 16 comentarii

Alegeţi premianţii dansatori de la Ziua Unirii-Urziceanca!

Această prezentare necesită JavaScript.

După cum promiteam vă invit să alegeţi perechea care a jucat cel mai bine de Ziua Unirii la Urziceanca. Sunt 7 perechi… şi au jucat brâul, periniţa, sârba, braşoveanca şi la final şi hora unirii!

Aveţi fotografiile tuturor mai jos (le-am denumit perechea 1, 2… până la 7) şi aştept comentariile voastre…sigur, ale celor care aţi participat la serbare!

Mie mi-aţi plăcut toţi şi abia aştept să văd ce mai jucaţi la serbările următoare! Iar costumele voastre sunt superbe!

Perechea cu cele mai multe comentarii va fi invitata mea la un spectacol-concert în Bucureşti! Aşa cum am promis în decembrie!

Spor la comentarii!

Publicat în Concurs | Etichetat , , | 126 comentarii

Fotografii de la serbarea Zilei Unirii-Căminul cultural Urziceanca

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi am serbat exact cum am spus, cu mic, cu mare, Ziua Unirii la Urziceanca. Frumos, frumos de tot! Şi cald, pentru că ştim deja, căldura este una dintre cele mai mari probleme de rezolvat la cămin…

A fost o colaborare extraordinară-biserică, şcoală, primărie, cămin cultural, cum mi-aş dori să fie mult timp de acum înainte! Şi nu doar la Urziceanca, ci şi în alte sate!

După tradiţionala rugăciune rostită de părintele Nicu Sărăroiu, domnul primar Marin Păun, alături de noi ca întotdeauna, ne-a urat multe împliniri în anul acesta ce tocmai a început. Profesorul de istorie de la şcoala din Urziceanca a susţinut o prezentare clară şi concisă despre evenimentul Unirii pe care îl serbăm astăzi. A fost prima dată când am utilizat aparatura donată de Fundaţia PACT pentru Asociaţia Atelierele Urziceanca în cadrul proiectului PACT pentru Comunitate, le mulţumim şi pe această cale!

A urmat programul şcolilor din Creţu-Urziceanca şi Vizureşti, coordonat de doamna directoare Nicoleta Sandu şi de profesorii şi învăţătorii care s-au implicat 100% în organizarea acestui eveniment. Sceneta cu Moş Ioan Roată le-a scos în evidenţă talentul actoricesc al lui Moş Ion şi a lui Cuza Vodă. Mie mi-a rămas la inimă moş Ion! Pe care vreau să-l văd şi în alte roluri!Şcoala din Urziceanca-Creţu

În încheiere grupul de dansatori de la căminul cultural Urziceanca, 14 copii inimoşi, au jucat de mama focului pe nişte melodii lungi, lungi…care ne-au bucurat pe toţi. Nu au lipsit hore, sârbe, braşoveanca, periniţa, totul încheindu-se cu Hora Unirii la care a participat si Vasile, instructorul lor. În articolul următor o să pun fotografia fiecărei perechi şi aştept de la voi să-i votaţi pe cei mai buni…am promis doar un premiu!

Mulţumesc organizatorilor, Nelu, Nicoleta şi echipei lor de la Fundaţia Aldea-Tudorache. Din tot sufletul!

Şi ne pregătim de concursurile de şah şi tenis de masă!

Vă aştept la cămin pentru dansuri, Vasile va face cursuri în fiecare săptămână şi sunt sigur că va avea până la primăvară cele 8 perechi cu care să putem participa şi la concursuri în alte localităţi!

Publicat în Serbare | Etichetat , , , | 8 comentarii